Standardizarea jocului de table
Prima mentiune in limba engleza a fost “Codex-ul Exoniensis”, iar din 1025 el a devenit tot mai popular in tavernele engleze. Insa mesele de sah le-au depasit in popularitate pe cele de table in jurul secoului 15.
Backgammon-ul a fost chiar interzis pentru un timp, datorita naturii sale de joc de noroc pana la inceputul domniei reginei Elizabeta I. De fapt, jocul de table s-a bucurat de popularitate in mai multe tari, precum: Tavola Reale (Italia), Reales Mese (Spania), Tavli (Grecia), Tavla (Turcia), Tric Trac (Franţa), Backgammon sau table (Marea Britanie), Puff (Germania), Vrhcaby (Cehia), si-Liu Swan (China). Termenul “Backgammon” se spune ca a fost obtinut in 1645 fie din saxonul “baec” (spate) “gamen” (joc) sau velsii “bac” sau “Bach” (mic) “gammon” sau “cammaun” (lupta), primul fiind cel mai probabil. Totusi, o alta teorie a fost ca si-a primit numele pentru ca a fost gasit frecvent pe “spatele” tablei de sah, desi si aceasta fiind putin probabila. In 1743, Edmond Hoyle a codificat regulile de joc prin tratatul sau despre jocul de table, primul set official de reguli in existenta.
Istoria moderna a jocului de table
1920-1960
Cubul de dublare se crede ca s-a introdus in New York – 1920 de catre un cartofor necunoscut care a consolidat elementul de ”indemanare” in joc. Jocul de table a fost introdus in cea mai mare parte doar clasei sociale superioare in cluburile private, desi mai multe publicatii despre joc aparusera pe piata.
Regurile jocului de table au fost modificate in anul 1931 in SUA, adica cele pe care le intalnim astazi. In timpul crizei a fost oarecum un declin in ceea ce priveste popularitatea sa si apoi o revenire in anii 1940, timp in care au aparut multe texte publicate dar putine progrese in abilitati. Interesul pentru acest joc a scazut din nou in timpul celui de-al doilea razboi mondial.
1960-1990
Popularitatea jocului de table a crescut in 1960 cu ajutorul eforturilor lui Price Alexis Obelensky (Oby), care a organizat si promovat turnee si primul Campionat mondial “oficial” din Bahamas, care a urmat sa devina cea mai mare onoare acordata jocului de table.
O tendinta catre publicarea de carti de table a fost inceputa cu “Backgammon: jocul de actiune”, scrisa de catre Oby insusi. Anii 1970 au fost frecvent descrisi ca jocul de table de “glorie”, care au vazut cresteri uriase in popularitate, publicitate, turnee si literatura de table, inclusive carti, reviste, ziare. Popularitatea s-a raspindit printre toate clasele sociale, in special prin randul tinerei generatii.
Au iesit pe piata cateva texte introductive in jocul de table precum: “Cartea Backgammon” de Jacoby & Crawford, “Backgammon: cele ma crude jocuri” de Cooke & Bradshaw care au pavat calea catre volume mai avansate cum ar fi: “Backgammon pentru profit” de Dwek si “Clasicul Backgammon” de Magriel, mentionate de multi ca “biblia” tablelor. Anii 1980 au vazut un declin in popularitate din nou, mai ales in randul tinerei generatii probabil datorita aparitiei jocurilor video.
Interesul in procesul de invatare a complexitatii jocului era la fel de puternic ca niciodata pentru jucatorii care au ramas si au impulsionat inventarea jocului de table pe calculator care ar putea salva ore prin efectuarea de pozitii, oferind jucatorilor o intelegere mai profunda a jocului de table.
